Bomba detonată în literatură de Viaţa sexuală a Catherinei M. dezvăluia cititorului viaţa erotica a unei franţuzoaice, viaţă marcată de libertinaj şi excese.
Lumină cernută ne
prezintă “cealaltă viaţă” a lui Catherine Millet: după ce a renunţat la orgii,
dar tot mai călca strâmb din când în când, autoarea descoperă că soţul ei –
care era la curent cu toate aceste infidelităţi – o înşela la rândul lui. În
mod surprinzător, descoperirea îi bulversează complet viaţa, iar suferinţa şi
gelozia se insinuează morbid şi torturant.
“În tabloul vast al literaturii contemporane, Catherine
Millet face parte din categoria marilor scriitori care ştiu să zugrăvească
sufletul uman. Iar prin suflet uman înţelegem, desigur, acel atelier invizibil
unde ni se cristalizează gândurile, comportamentele, sentimentele, emoţiile,
dar şi unde se distilează în secret toate dorinţele, angoasele şi suferinţele
noastre.
Carte dureroasă şi sufocantă, bulversantă şi pasionantă în
egală măsură, Lumină cernută nu este
versantul întunecat al Vieţii sexuale a
lui Catherine M. Este prelungirea ei, una neaşteptată pentru cititor, dar,
după câte se pare, obligatorie pentru autoare.”
Le Monde
“Mai mult ca sigur că puritanii, moraliştii şi cei care
strică cheful tuturor cor viti această carte ca pe o întărire a ideii de
căsnicie clasică şi fidelitate. Mai mult ca sigur că nu acesta este mesajul pe
care a vrut să-l lanseze Catherine Millet, dar, pe de altă parte, nu poţi nega
nici faptul că atunci când doi parteneri îşi fac de cap, cineva va sfârşi prin
a fi rănit. E de-ajuns cât să te facă să te simţi uşurat că eşti un monogam
plictisitor – şi britanic, pe deasupra.”
The Guardian