Un blestem nu vine niciodată singur: el poate ascunde un miracol.
Cu nouă sute de ani în urmă, un vrăjitor a lăsat moștenire lumii creația lui de o viață: trei cărți și niciun cititor. Motivul? Un fleac: cine deschide una se prăpădește. Adică răposează. Trece în neființă.
Între două clătite atent pregătite, tatăl îi expediază la Barcelona pe Dani G., Amandina Savarina și motanul Guță, fost polițist. Misiunea lor specială? Să pună mâna pe una dintre cărți. De ce? Într-un astfel de grimoar stă ascuns și bine păzit, printr-un blestem, leacul miraculos care-i poate reda glasul mamei lor.
Cum vor ajunge la grimoar și cum vor obține formula magică fără să pățească nimic numai ei știu. Și tu, dacă ai curaj să deschizi această carte. Muhaha!
Care-i faza cu grimoarul?
Am dat peste cuvântul „grimoar” în adolescență, pe filiera muzicii rock și metal care m-a însoțit constant. Mi-a plăcut imediat pentru că are ceva misterios, puțin straniu, e fix genul de cuvânt care îți rămâne în cap. Pe scurt, un grimoar e o carte veche, de prin Evul Mediu, plină de formule și ritualuri magice, un fel de manual pentru vrăjitori.
Chiar dacă, în general, încerc să scriu cât mai accesibil, cred că e sănătos să mai strecurăm și cuvinte din astea mai neobișnuite. Nu strică nimănui să-și mai îmbogățească vocabularul, ba chiar din contră.( Alex Moldovan)
Recunosc că până acum câțiva ani nici eu nu auzisem de „grimoar”. L-am întâlnit însă la un moment dat într-un film cu vrăjitori și am ținut minte cuvântul, tocmai pentru sonoritatea lui misterioasă, din altă epocă. (Andrei Măceșanu)
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota