Mirel Drăgan: „lumea nu mai citește basme, lumea vrea supereroi”
Primul număr al seriei Terapie de basm a apărut în 2013 și, cu diferite întreruperi, a ajuns la numărul 7 în 2019. Revista este unul dintre cele mai interesante proiecte de benzi desenate care topește materia basmelor într-o nouă poveste. A apărut în contextul difuzării unei alte serii inspirate din folclorul local, Harap Alb continuă..., apărută în 2012.
Am stat de vorbă cu Mirel Drăgan despre proiect și despre relația lui cu lumea basmelor.
Care a fost primul contact cu lumea basmelor?
Păi Petre Ispirescu ar trebui să fie baza, dar în mod particular, am avut o serie faină de cărți ilustrate pentru copii din care făcea parte Aleodor Împărat de același domn Ispirescu și Pipăruș Petru și Florea Înfloritul, autor fiind Ioan Pop Retegan.
Cred că erau trei cărți în colecție.
În copilărie aveai un basm preferat pe care voiai să-l asculți sau recitești la nesfârșit?
Aș zice Făt Frumos din lacrimă. Și aici erau niște ilustrații extrem de interesante și expresive.
(ilustrație de Petre Vulcănescu)
Care crezi că este cel mai important ingredient magic al basmelor?
Sa te facă să visezi și să te atragă în a le reciti și redescoperi.
Care este povestea proiectului Terapie de Basm?
O reinterpretare a variantei oficiale. Practic ideea de pornire a fost chiar remarca personajelor, „lumea nu mai citește basme, lumea vrea supereroi.” În baza acesteia, în mod firesc, îți creezi un complex și simți nevoia de a discuta problema interioară cu care te confrunți. Așa ajungi la terapie.
Ce elemente de basm ai prelucrat în proiectul TDB?
Personajele, pe care le-am pus în alt context, și poveștile lor ca referințe. Am creat alternative la poveștile lor inițiale și am considerat o actualizare a acestora care să ridice o potențială cortină față de o altfel de poveste. Ținta a fost atinsă stârnind interesul noilor generații. Noi cu siguranță în echipă am recitit basmele.
Care a fost reacția cititorilor la proiectul tău? Ce crezi că le-a plăcut în mod special?
Reacția a fost tare bună și binevenită, pe măsura ce avansam, atât ca poveste cât și consistență a revistei, devenită mini album în prezent. Cred ca au apreciat varietatea și neașteptatul din spatele poveștii și a conținutului pe care l-au descoperit în interiorul publicației.
Surprinzătoare a fost aprecierea pentru reluarea mai matură a poveștilor inițiale și reinterpretarea lor cu substrat, poate un pic mizând pe efectul poveștilor originale, care la rândul lor aveau morală și mesaje de subsol ascunse în textul lor.
Care crezi că este locul basmelor în lumea contemporană?
Cred ca ar trebui să fie în continuare un bun punct de start. Basmele până la urmă sunt o bază morală pentru un cititor tânăr, aflat la început de drum. Au o parte care inspiră, una morală, una care dezvoltă imaginația, dar poate și una întunecată. Reprezintă totuși transpunerea unor realități ușor alegorice sau poate chiar nefericite, din momentul în care au fost create. Diferența față de aceste realități istorice, în care basmele erau o evadare, este că ele se terminau cu bine și optimismul lor, dublat de existența unei „justiții divine" sau poetice, dacă vrei, împreună cu echilibrul bine – rău, pot forma un bun sistem valoric pentru același tânăr cititor și poate chiar și pentru cei mai în vârstă care le vor redescoperi.
Aici se încheie dosarul nostru despre basm, dar povestea continuă. Sper că am reușit să-ți ținem de urât săptămâna asta cu diferitele perspective despre această temă. Cum scriam în introducere, poveștile sunt cu noi de la începutul timpului și vor continua să fie cu noi. De aceea trebuie să le actualizăm, să le analizăm critic și să vedem cum s-au metamorfozat de-a lungul generațiilor.
Citește și interviurile anterioare:
Florin Bican: „Transmutațiile din basme erau așadar adevărate!”
Adina Popescu: „Lumea are nevoie de poveste mai mult decât oricând”
© ilustrație header de Andrei Puică
a consemnat Matei
