Recomandări pentru clasa a III-a
Pachetul școlar clasa a III-a conține următoarele titluri în format hardcover:
Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă
Jim Năsturel ajunge pe minuscula insulă Lummerland - cu o populaţie de doar patru locuitori - prin intermediul unui pachet misterios. Însă, din cauza „aglomeraţiei" din mica lor ţară, mecanicul Lukas se vede nevoit să-l ia pe Jim şi, la cârma fantasticei sale locomotive Emma, să pornească într-o călătorie prin ţinuturi bizare, unde întâlnesc personaje memorabile: Uriaşul Părelnic, dragonul-pe-jumătate sau bonzii de la castelul din Mandala, care se aruncă pe burtă ori de câte ori îşi salută suveranul. Ca în toate poveştile, există şi o prinţesă care trebuie salvată: micuţa Li Si, fiica deşteaptă foc a Împăratului Mandalei.
Astfel îşi construieşte povestea magicianul Michael Ende, în cartea care l-a aşezat în rândul celor mai străluciţi scriitori de cărţi pentru copii.
Asterix, viteazul gal (vol. 1)
Un volum de bandă desenată pentru copiii de toate vârstele
SUNTEM ÎN ANUL 50 ÎNAINTE DE HRISTOS. TOATĂ GALIA ESTE OCUPATĂ DE ROMANI... TOATĂ-TOATĂ? NU! UN SĂTUC LOCUIT DE GALI NEBIRUIŢI REZISTĂ ÎNCĂ ŞI ÎNCĂ ÎN FAŢA COTROPITORILOR. IAR PENTRU GARNIZOANELE DE LEGIONARI ROMANI DIN TABERELE FORTIFICATE DIN SAVARINUM, ACVARIUM, LAUDANUM ŞI MINIBONUM, VIAŢA NU-I DEFEL UŞOARĂ…
Pentru a afla care-i taina care protejează barbarii de legiunile lui Cezar, centurionul Caius Bonus trimite un spion să se infiltreze în așezarea nu deosebit de bine fortificată. Acolo îi descoperă, și odată cu el și cititorul, pe Asterix, pe Obelix, pe bardul Cacofonix, pe șeful Brațscurturix, pe druidul Panoramix și, mai ales, află de licoarea pe care acesta din urmă o prepară pentru a oferi putere galilor.
Idefix și Nebiruiții #1. Latinii n-au ce căuta aici!
3 povești cu Idefix și Nebiruiții
Primul volum din seria de benzi desenate care îl are ca protagonist pe Idefix, celebrul cățel din universul Asterix. Albumul a fost lansat în 2021 și este inspirat de serialul animat cu același nume, fiind un spin-off oficial al francizei Asterix.
Acțiunea are loc în anul 52 î.Hr., în Luteția (Parisul antic), cu doi ani înainte ca Idefix să-l întâlnească pe Obelix în seria principală Asterix. Orașul este ocupat de romani, iar Idefix, împreună cu gașca sa de animale „nebiruite”, organizează rezistența împotriva cotropitorilor. Alături de el se află personaje noi, precum Turbina (cea mai rapidă cățelușă din Luteția), Povestașa, Spulberix și alți prieteni necuvântători, fiecare cu personalitatea și abilitățile sale.
Albumul conține trei povești scurte, pline de umor și aventură, care respectă spiritul și stilul clasic Asterix, dar adaptate pentru un public mai tânăr. Temele centrale sunt prietenia, curajul și rezistența în fața ocupației romane, cu multe referințe la cultura și istoria galică, dar și la universul original Asterix.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota