Recomandări grafice cu Florin Bican

01 iunie 2018

Săptămâna asta l-am luat la întrebări despre BD pe scriitorul și traducătorul Florin Bican. Descoperă mai jos ce am aflat de la autorul cărților Tropice tâmpe, Singur printre mârlani, Și v-am spus povestea așa, Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc. Tot Florin a tradus și minunăția Aventuri în Momilandia de Tove Jansson. 

 

Care a fost BD-ul copilăriei tale?

În copilăria mea nu prea aveam acces la BD-uri, dar ideea mă încânta. Așa că mă mulțumeam cu Dan Buzdugan și Dim Dunăreanu din revista „Cutezătorii”. Mai prindeam și câte-un număr din Pif, dar neștiind limba franceză, nu puteam urmări decât imaginile și onomatopeele. De-acolo îmi plăceau Teddy Ted, cowboy-ul, fantoma Arthur și Rahan. Primul BD pe care l-am putut savura integral – text și imagine – a fost un număr rătăcit din Casper – the friendly ghost. Eram deja la gimnaziu și știam suficientă engleză să-l pot urmări. L-am învățat pe dinafară…

 

   

 

Recomandă două romane grafice sau benzi desenate și spune-mi de ce-ți plac.

Primul roman grafic la care am avut acces a fost Maus, de Art Spiegelman, care pur și simplu m-a spart. Cred că ce m-a fascinat acolo a fost să văd cum o realitate aparent fără echivoc poate fi prelucrată artistic pentru a transmite un mesaj neașteptat și a ilustra triumful omului împotriva ororii. În plus, acest roman grafic mi-a confirmat bănuiala că umorul este imbatabil.

Apoi nu pot să nu-mi declar entuziasmul față de Bill Watterson și ai săi Calvin and Hobbes, unde absurdul este ridicat la rang de filosofie iar realitatea este descuamată spumos până la esențe imprevizibile.

 

 

Recomandă o carte apărută la imprintul Grafic și spune de ce ți-a plăcut.

Maus – pentru motivele menționate mai sus. Dar și Sosirea lui Shaun Tan, pentru senzația că-ți deschide ochi suplimentari.

 

Ce super-erou sau super anti-erou ești?

Indiscutabil, Hobbes. Nu știu însă dacă se califică la una din aceste categorii…

 

Recomandări (19) Interviuri (9) Noutăți (6) Titluri în focus (33) Evenimente (1) Școală (2) Concursuri (13)
header interviu
Interviu cu Anna Rakhmanko și Mikkel Sommer despre Vasia, bunicul tău: „Am vrut să creăm senzația că totul e transmis prin ochii unui copil” de Ema Cojocaru 08 ianuarie 2024
Vasia, bunicul tău relatează povestea adevărată a familiei Annei Rakhmanko, așa cum i-a fost istorisită de Liuba, sora bunicului ei, la vârsta de 82 d...
Mai multe
Invincibil
Pascal Jousselin — Invincibil 1: Dreptate și legume proaspete de Eduard Pandele 09 noiembrie 2023
CUM SĂ TE ÎNDRĂGOSTEȘTI DE INVINCIBIL ÎN ZECE SECUNDE? E simplu - e suficient să citești prima planșă de aici; (dacă îți plac pisicile, mergi direc...
Mai multe
Marie Curie
Frances Andreasen Østerfelt, Anja C. Andersen & Anna Błaszczyk — Marie Curie: În căutarea luminii de Eduard Pandele 30 octombrie 2023
CARTEA ÎN TREIZECI DE SECUNDE Marie Curie a fost prima femeie care a primit premiul Nobel și, până acum, singurul om de știință care a primit două...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART