Răufăcătorii lui Roald Dahl - sarea și piperul poveștilor
Mare parte din ce-l face pe Roald Dahl atât de haios și inventiv li se datorează personajelor negative înfățișate de el. Acestea sunt unii dintre cei mai respingători și grotești răufăcători creați în scris. E o lume de speriat... Asemenea nemernici din literatură ne dau fiori pe șira spinării, dar sunt și sarea și piperul poveștilor. Ce ar fi personajele pozitive fără contrastul oferit de acelea negative?
Uriașii din MUP
Sophie are noroc să fie prinsă de Marele Uriaș Prietenos: spre deosebire de el, ceilalți nu sunt deloc de treabă cu oamenii, dimpotrivă. De la dezgustătorul Strânge-Sânge, la grosolanul Carnibal, în fiecare noapte se grăbesc să îmbuce oameni – omleți, cum le zic ei – care, firește, nu bănuiesc nimic. Carnibal iese în evidență printre ei, e cel mai mare, o brută căreia îi place să înfulece bărbați, femei și copii deopotrivă, dar este și laș, și tare, tare prost. Înspăimântător e și sforăitul lui zgomotos, sâcâitor, ca o sirenă de vapor.
Boggis, Bunce și Bean din Domnul Fox, vulpoi fantastic
Boggis și Bunce și Bean s-au nimerit
Să fie-un gras și-un scund și un sfrijit.
Escroc e fiecare
Sub altă-nfățișare,
Dar fiecare e la fel de-afurisit.
Acest trio hain monopolizează piața rațelor, găinilor și curcanilor într-o poveste despre lăcomie și răzbunare. Cei trei își îndreaptă răutatea în primul rând împotriva clanului domnului Fox, dar există pui de animale care suferă din pricina uneltirilor puse la cale de ei. Din dorința turbată de a ucide vulpoiul, Boggis, Bunce și Bean înfometează o mulțime de creaturi simpatice și pufoase, mai au puțin și le trimit pe toate pe lumea cealaltă. Cei trei vonsideră că animalele sălbatice strânse în jurul domnului Fox sunt dăunătoare și agasante. Totuși, chiar în timp sunt asediate, aceste făpturi pun în aplicare un plan de a le lua toate bogățiile.
Înălțimea Sa Marea Vrăjitoare din Vrăjitoarele
Tulburător la vrăjitoarele adevărate este că nu poartă pălării sau mantii negre care le-ar da de gol. Arată precum oricare altă femeie de pe stradă, deci sunt greu de recunoscut. Sunt îngrozitoare din cauza camuflajului nobiliar – mănuși lungi și peruci care provoacă mâncărimi –, a numărului enorm și a puterii de a transforma un copil în melc, purice, șoarece sau cine știe ce altă ființă urâtă de adulți. Însă niciuna nu este mai letală decât Marea Vrăjitoare: masca de femeie drăguță îi ascunde ochii fulgerători, ca de vasilisc. Nu este doar hidoasă la înfățișare – „pare roasă de putreziciune” –, dar te poate face scrum cu scânteile aruncate din ochi dacă o superi cumva, fie și numai strănutând.
Domnișoara Trunchbull din Matilda
Matilda are de suferit din pricina mai multor oameni mari. Părinții ei sunt neglijenți și brutali, dar sunt repede depășiți în deșteptăciune de geniul Matildei. Cu directoarea Trunchbull e altă afacere, ea împarte cu perseverență spaimă în jur, ca și cum ar avea un sistem. Este minotaurul aflat în centrul școlii – „când mărșăluia pe vreun coridor, o puteai auzi pufnind”. Ea găsește noi și neobișnuite feluri de a le veni de hac elevilor și elevelor, de pildă să le apuce de cozi, să le învârtă ca pe ciocane și să le azvârle peste gard sau să-i arunce pe fereastră ca pe niște discuri frisbee. Cea mai devastatoare unealtă găsită la dispoziția ei? Mormântul: un dulap atât de îngust încât nici nu poți sta pe vine. Pesemne că domnișoara Trunchbull e mai monstruoasă și decât Carnibal.
Un text de Dragoș Dodu, redactor Editura Arthur
