Raluca Poenaru – „O carte pentru copii trebuie să fie funny, măcar puțin de tot”
Cred că, pe undeva, la mine nu s-a făcut integral trecerea de la copilărie şi adolescenţă, la maturitate. Mie îmi place aşa... Cred că şi copiilor mei le place. Nu cred că sunt multe mame care să constate cu uimire că nu au absolut nimic de mâncare prin frigider şi să le ofere copiilor, la cină, o îngheţată...
Raluca Poenaru s-a născut în 1978 la Curtea de Argeș. Aici, doar cărțile și prietenii ei au salvat-o de plictiseala cumplită care domnea peste tot. Pasiunea pentru lectură a urmat-o la universitate, dar mai târziu și-a descoperit interesul pentru finanțe, apoi pentru marketing și în cele din urmă s-a hotărât să se specializeze în IT. Singurele constante din viața ei au rămas însă lectura și scrisul. Ea și Pericol au câștigat Trofeul Arthur în 2017.
Am studiat limbi străine la Universitatea București, am început Finanţe-Bănci la ASE (facultate pe care n-am terminat-o niciodată), lucrez în IT și am vrut dintotdeauna să scriu o carte. Deci, constanţa nu e punctul meu forte. Cum nici seriozitatea nu se numără printre calităţile mele, cea mai potrivită carte pe care o puteam scrie e o carte pentru copii.
Știați că autoarea nu rezistă la birou mai mult de jumătate de oră într-o ședinţă, însă adoră să se joace cu copiii ore în șir?
Sfaturi pentru a alege o carte pentru copii potrivită:
- O carte pentru copii nu trebuie să fie moralizatoare. Nu trebuie să conțină sfaturi, nici ascunse, nici declarate. Nu trebuie să fie „educativă”. Întotdeauna se găsește câte cineva care-i învață ceva pe copii: cum să se poarte, cum să nu se poarte, cum să fie, cum să nu fie. Sunt sigură că au oroare de asta. Sunt sătui de exemple și recomandări.
- Alegeți o carte pentru copii sinceră. Cartea trebuie să fie de partea lor, a copiilor. Ei trebuie să se regăsească în personajele din carte, să-și dorească să facă parte din poveste. Să-și continue povestea în imaginație, să o completeze, să o schimbe.
- Este important ca o carte pentru copii trebuie să fie funny. Măcar puțin de tot. Copiii sunt veseli. De-abia așteaptă să râdă de orice.
Povestea Plufilor a fost inspirată de copilul cel mic al autoarei. M-am găndit la cum e el, la ce i-ar plăcea lui să audă, la ce i-ar plăcea lui să-și imagineze... Și am avut succes! De când i-am citit povestea, se joacă „de-a Plufii”, mă întreabă dacă el mai are sau nu „Plufi-de-Zâmbete” și mă anunță de fiecare dată când i se mai nasc o sută sau o mie de Plufi, mici ca cireșele, parfumați ca frăguțele și pufoși ca piersicile.
