Genius la grădiniță #123 Ziua când creioanele colorate s-au întors acasă
Un teanc de cărți poștale cel puțin ciudățel sosește la ușa lui Duncan, un băiețel pasionat de desen. Toate cărțile poștale aveau același destinatar: Duncan, dar nu și același expeditor, fiind de fapt vorba de niște expeditori atipici, iar când zici atipici, cine primește cărți poștale de la niște creioane? Cărțile aveau și câteva rânduri adresate băiețelului, rânduri în care se regăsea povestea fiecărui creion.
Prima carte poștală, este semnată de Creionul Maro. Modul ingenios de prezentare a firului narativ este de fapt punctul forte al cărții, dacă mă întrebați pe mine. Astfel, creionul Maro îi relatează lui Duncan cum a ajuns în canapea și cum datorită Agrafei de birou încă este în viață. Cartea poștală este de fapt o chemare a proprietarului spre a își găsi creionul pierdut.
Nu cu același obiectiv îi scrie Creionul Verde băiețelului, ba din contră, acesta îl anunță că își schimbă numele și fuge de acasă să vadă lumea, Esteban Magnificul are chiar și o ținută în ton cu noul nume.
Următoarea cartea poștală sosește de la motelul Ritz, unde Creionul Roșu Electric îi amintește lui Duncan vacanța petrecută cu familia acolo, dar mai ales faptul că el încă stă uitat lângă pisicina hotelului și că, deși au trecut 8 luni, încă speră să ajungă cumva acasă.
Următoarea carte poștală este scrisă cu două culori, dovadă că două creioane sunt de fapt expeditorii. Mai exact creioanele Galben și Oranj care de cele mai multe ori se ceartă care dintre ele este mai potrivit pentru a colora Soarele, acum, fiind în situația tragică de a se topi la soare, unde Duncan le-a uitat. Nu le mai pasă ce culoare e soarele, vor doar să ajungă mai repede în casă la răcoare. Eu m-am amuzat cel mai mult la scrisoarea lor, deși trec prin clipe deloc plăcute, au scris-o într-un mod tare simpatic.
Creionul de bronz a fost mâncat de un câine iar mai apoi vomitat pe covor, deloc plăcut și greu de imaginat, noroc cu ilustrațiile care ușurează procesul de imaginație. Nici creionul Fosforescent nu trece prin clipe mai bune, se pare că subsolul, locul unde Duncan l-a uitat, nu e un loc chiar plăcut de petrecere a timpului liber.
Creionul Esteban Magnificul, vechiul Verde Mazăre, îi trimite și actualizări de informații, spre exemplu, deși inițial pleacă să exploreze lumea, se pare că își scurtează călătoria și își anunță proprietarul că se întoarce acasă.
Creionul Turcoaz se luptă cu o șosetă în care a rămas blocat după ce a fost băgat în mașina de spălat, cere ajutor la fel ca restul creioanelor. Însă nu doar creioanele lui Duncan îi scriu, ba chiar și ale frățiorului mai mic îi cer ajutorul, nu le prea place tratamentul primit.
Nici creionul Brun nu e prea mulțumit de desenele lui Duncan, astfel că îl roagă să rămână la ciocolată și urși și să lase alte desene ce pare că îl jenează pe creionul plecat în vecini.
Retrospectiva, asupra modului cum s-a comportat cu propriile creioane nu l-a făcut mândru pe Duncan, tocmai din acest motiv hotărăște să se revanșeze și după ce le adună pe toate, le construiește o cetate unde fiecare creion se poate simți mereu acasă, o cetate în care accesul câinilor era interzis, iar toate creioanele sunt bine venite.
Fuga creioanelor, dar mai ales încercarea lor de a îl face pe Duncan mai atent la cum se comportă cu ele, pentru că acele cărți poștale nu reprezentau decât un strigăt de ajutor din partea lor, m-am gândit să ilustrăm și noi încercarea creioanelor de u fugi de acasă, dar totuși dornice ca micul Duncan să le găsească.
Mai exact, copiii au avut de realizat urmele creaioanelor ce fug de acasă, urme care au fost realizate cu acuarelă, urme ce se doreau a fi văzute, la fel ca înseși creioanele. Pentru urmele creioanelor am folosit acuarele colorate lichide, o riglă care ne-a ajutat să întindem culorile, dar și o coală pe care am desenat creioane.
Ce au aflat copiii o dată cu povestea lui Duncan? Că avem o responsabilitate față de obiectele personale, dar și că obictele nu trebuie să fie perfecte ca să fie folositoare sau apreciate. Cartea Ziua când creioanele s-au întors acasă, scrisă de Drew Daywalt și Oliver Teffers este departe o poveste plină de umor, dar cu un substrat moral educativ.
Cu drag,
O educatoare
Oana Paraschiv
