Cum să spui te iubesc. Fericirea există

__________________

Clara

Voi cum ați spune cuiva la care vă gândiți de‑o lună, de‑o săptămână sau de câțiva ani, te iubesc? I‑ați scrie o scrisoare, cu chenar înflorat, parfumată, ca‑n cărțile cu prințese pe care le citeam în copilărie? I‑ați strecura‑o în ghiozdan, în buzunarul cu carnetul de note? I-ați lăsa‑o în bancă printre fișele alea în care el sau ea nu face ordine niciodată? Sau, mai prozaic, ați scrie un bilet pe care v‑ați asigura că l‑ați plasat la loc sigur, fie în hanorac, fie în geacă, fie în palma lui sau a ei care se deschide cu încetinitorul să primească mărturisirea, ca‑ntr‑un film de-ăla siropos? Ați face declarația pe WhatsApp sau pe Instagram? L‑ați bombarda cu inimioare? – deși asta oricum nu înseamnă mare lucru, căci toți ne trimitem din belșug. Ați scrie marele secret într‑o ghicitoare, precum cele pe care‑a trebuit să le dezlege Raul în tabăra asta incredibilă? I-ați scrie o poezie, poate un acrostih? I-ați face un tablou cu o vrabie uriașă, dincolo de care se găsește ea sau el, cu fața spre voi, nu întoarsă cu spatele? Ați face un live, jucat caraghios, din care el sau ea să priceapă totul deodată? Ați înregistra un mesaj audio special, cu zorzoane sonore de tot felul, care de care mai convingătoare? L‑ați bombarda cu muzici revelatoare, melodii de‑alea care spun singure, fără tine nu pot trăi, respira, ești singura mea iubire, poate și ultima, et cetera, și‑am făcut și rima. Sau…

Ce bine era la trei, patru ani când mergeai la groapa de nisip și‑l întrebai pe copilul cel mai simpatic de‑acolo: „Nu vrei să fim prieteni?“ „Ba da“, răspundea mereu și, gata, prietenia era definitivă și de n ezdruncinat. Nu că noi, cei din Reparabile, n‑am fi acum mai apro‑ piați ca oricând, nu despre asta e vorba, și nici despre cum stau eu aici, în ultima seară la Haleș, și scriu în jurnal înainte de focul de tabără pe care‑o să‑l avem peste vreo două ceasuri în centrul platoului, și‑o să rămânem până noaptea târziu, vorbind fel de fel, uitându‑ne la flăcări sau trăgându‑ne mai deoparte ca să ne minunăm de‑atâtea stele. Nu, ci tot despre Luca și Dora e vorba. Mi‑aș fi dat pielea de pe mine să fiu de față la acel moment, să fi alergat și eu, doar că mai repede decât Filip, cât să prind măcar un pic din marea întâlnire. N‑a fost să fie.

- Robert Ersten, Cum să spui te iubesc (p. 204 - 205)

Participă la concursul de Dragobete organizat pe pagina de Facebook Arthur!