Cum i-am cunoscut pe Ștrumfi?
Prima dată când m-am întâlnit cu Ștrumfii n-a fost în benzile desenate, nici măcar în serialul de animație, ci când i-am găsit în surpriza de la oul Kinder. De fapt, când i-a extras tata din bulbul care refuza să se lase desfăcut de mâinile mele de la trei ani. Nu știam sigur ce era, nici nu-mi păsa. Stătea bine-mersi lângă niște pinguini, tot de la Kinder, și ceea ce probabil era o clonă chinezească a unui robot Transformer. Când au început să se înmulțească ștrumfii mi-a picat fisa ce erau: piticii din Albă ca Zăpada. Iar de fiecare dată când îi scoteam din cutia cu jucării primul pas era să decid care-i Morocănosul, Rușinosul, Mutulică, Înțeleptul și așa mai departe.
Cumva, prin osmoză culturală (de exemplu, video-eseul lui Linsday Ellis, The Smurfette Principle), am aflat de-a lungul timpului ce sunt ștrumfii, unde locuiesc, cine-i Gargamel, asta fără să mă intereseze operele originale. Erau prea de copii. De-abia în 2017 am văzut un film cu ei, Ștrumpfii: Satul pierdut, iar anul acesta am citit albumele de bandă desenată, mulțumită traducerilor în română de la Minigrafic și în engleză din partea Papercutz. Totuși n-am scăpat de diferite trimiteri și analogii la personajele lui Peyo, de multe ori mult mai obraznice.
Prima dintre acestea se găsește în episodul Dances with Smurfs din serialul satiric de animație South Park. Cartman, care-l imită pe realizatorul TV conservator Glenn Beck, repovestește filmul Avatar înlocuindu-i pe Na'vi cu ștrumi, punând-o pe colega sa Wendy în rolul corporației RDA și prezentând totul de parcă ar fi fost adevărat, mizând pe credulitatea locuitorilor din South Park.
Următorul „ștrumf” peste care am dat a fost Jeff Smax din seria Top 10 de Alan Moore, Gene Ha și Zander Cannon. În această serie fiecare personaj este inspirat direct sau indirect de un anumit supererou sau măcar de un arhetip asupra căruia comentează. Mai puțin Smax. El este doar un tip mare, albastru îmbrăcat în haine albe și învăluit într-un trecut misterios. Ce ascunde? Spre deosebire de majoritatea personajelor din orașul Neopolis, el nu este un „erou științific”, ci vine dintr-un tărâm al fantasticului și legendelor. În miniseria Smax vizităm acest tărâm și facem cunoștință cu familia de pitici care l-au adoptat în adolescență.
Cel mai recent am găsit un soi de ștrumfi în Disenchantment, serialul lui Matt Groening care parodiază tot felul de personaje și clișee ale genului fantasy. Spiridușii din serial nu au codițe și nu sunt albaștri, dar au mai multe culori diferite de ale personajelor umane, locuiesc într-un sat ferit de lumea înconjurătoare, au un conducător mai bătrân decât restul consătenilor, poartă nume care le descriu personalitatea și sunt căutați de vrăjitori pentru a-i folosi în preparate alchimice.
Probabil toți autorii aceștia s-au amuzat tratând ștrumfii în cheie transgresivă. Însă de puține ori cineva s-a comportat față de ștrumfi cu mai multă obrăznicie decât Peyo însuși. Aparent, când a primit mostra primei figurine cu un spiridușul său, Peyo i-a tăiat codița numai pentru a i-o lipi în față, între picioare.
Cred că până la urmă ștrumfii au fost atât de populari ca jucării pentru că sunt niște personaje extraordinar de versatile care echilibrează foarte bine propria identitate, propriile idiosincrazii cu reprezentarea tipurilor umane. Iar de aceea mulți alți autori încearcă să se joace cu ei.
Articol de Alin Răuțoiu