Cum a fost la Comic Con 2019

Prima zi a stat sub semnul ploii. O rafală torențială a compactat repede coada care s-a format în fața halei B a Romexpo, grăbind cu câteva minute deschiderea ediției de anul acesta a East European Comic Con. Înăuntru am regăsit o atmosferă deja familiară, atât de la alte evenimente de profil, dar mai ales de la ediții anterioare, calibrată însă pentru a-și găsi specificul.

Secțiunea de hardware și jocuri video ocupă un spațiu generos ca întotdeauna, însă fluxul de circulație dintre pavilionul central unde s-au ținut panelurile, zona de mese amenajată în exterior și corpul convenției în sine a dus prin Aleea Artiștilor și zona editurilor sau a librăriilor, aducând astfel acest segment în atenția vizitatorilor.

Din nefericire Aleea și zona de Featured Artists nu a oferit multe surprize din partea artiștilor români. Cu toate că s-ar putea spune că ploaia l-a surprins pe Victor Drujiniu, care n-a putut să ajungă vineri din cauza condițiilor meteo. Dacă anul trecut m-am întors cu ghiozdanul îndesat de fanzine și scurte benzi desenate, chiar prezentând pe pe scurt una dintre ele și pe acest blog, anul acesta mi-au atras atenția doar ultimul volum al revistei Comics Didactic editată de Mihai Grăjedeanu, monografia lui Puiu Manu realizată de Dodo Niță și Trei Povești Nemuritoare, tot de Puiu Manu. Rămâne, desigur, un prilej bun pentru cititori să-și întregească colecțiile sau chiar să facă cunoștință cu opera lui Alexandru Ciubotariu/Pisică Pătrată, Șerban Andreescu, Octav Ungureanu/SCC, Sărăcel, Ionuț Popescu sau Giorge Roman.

Ar exista tentația să dăm vina pentru această secetă pe profilul vizitatorilor care preferă să cumpere stickere sau postere de la cât mai mulți expozanți. Dar există un interes și pentru achiziții mai semnificative. De exemplu, Ciubi mi-a declarat că a vândut un număr surprinzător de volume din adaptarea sa a poemului Luceafărul, editată de Casa Radio. Un album, totuși, cât se poate de atipic în acel mediu. Într-adevăr, oferta trebuie variată, iar artistului i se cere un efort susținut să-și poată prezenta ”marfa” în cea mai bună lumină, dar nu cred că publicului îi lipsește apetitul.

Ce a fost uimitor, ba chiar salvator, a fost prezența a șase artiști de bandă desenată din Franța, invitați de Institutul Francez și Librăria Kyralina, făcând din acest Comic Con o adevărată convenție internațională de bandă desenată.

Iar o parte din dinamismul edițiilor anterioare care s-a pierdut din sectorul autorilor individuali este recăpătat în sectorul de publishing. Grupul Editorial Art a oferit o colecție extinsă de romane grafice publicate sub imprintul Grafic, precum și romane SF/F sau young adult. Chiar dacă editura HAC!BD a încetat publicarea lui HAC și a spin-offurilor, librăria SuperErou permite fanilor să-și definitiveze atât colecția de benzi desenate Harap Alb Continuă, cât și cea de abume SuperErou S’Cool. Cum ne-au obișnuit din ultimele ediții, librării de profil, precum Cărturești, Red Goblin, Comicscafe și nu numai, au propus vizitatorilor pe lângă tricouri, căni sau jocuri de societate și benzi desenate importate, atât sub formă de romane grafice, cât și reviste de tip comics. S-ar putea să fie doar impresia mea, dar căutatul de numere speciale prin longboxes este suficient de atractiv pentru vizitatori încât oferta să fi sporit anul acesta.

Cum ar fi arătat paneul dedicat autorilor români, dacă s-ar fi ținut.

Tot vremea foarte violentă de vineri a anulat conferința dedicată autorilor români de bandă desenată, care ar fi trebuit să deschidă seria de paneluri și a îngreunat organizarea primului panel dedicat autorilor francezi. Acesta din urmă s-a ținut, dar publicul a avut dificultăți în a se strânge, dovadă că o întrebare interesantă și informată a venit din partea unui spectator care și-a făcut în fugă intrarea în pavilion, încă ud leoarcă. Christelle Robin (Krystel), Ronan Toulhoat, Stephane Djet și Thibaud de Rochebrune au vorbit despre cum au ajuns să lucreze în bandă desenată și cum s-au pregătit pentru asta. Publicul a putut să afle că în Franța statul și municipalitățile sprijină școli de bandă desenată, de exemplu la Angoulême, sau că Școala Pivaut din Nantes are program dedicat benzii desenate. Acest gen de instituții, precum și muzeele sau festivalurile, au ajutat la păstrarea continuității între generații de autori ceea ce a făcut ca în Hexagon banda desenată să fie și să rămână un fenomen. S-a pus problema ce ar putea face tinerii artiști români pentru a se realiza în condițiile unei piețe vitrege și a unei culturi bedefile emaciată. Thibaud sugerează autorilor să creeze personaje și situații inspirate de specificul local, de istoria și cultura României. Astfel, publicul român se va regăsi în operele respective, iar cel străin va găsi ceva insolit. Ronan Toulhoat a fost în asentiment, povestind cum la un Comic Con din Rusia publicul era invadat de publicații americane și japoneze (sau care arată precum acestea), astfel încât ceva autentic și diferit putea ușor să iasă în evidență. S-a conchis că meseria de artist de bandă desenată este una solitară, așa că aceștia ar trebui să iasă din casă, să frecventeze târguri, saloane, conferințe pentru a socializa și a clădi relații de muncă. Această idee a fost repetată și duminică la discuția dintre Brice Cossu și Alexis Sentenac. De la cei doi am aflată că o bună relație de prietenie nu garantează și o bună relație de lucru. Poate interveni orgoliul, de exemplu atunci când scenaristul include indicații scenice pe care artistul nu le respectă (chiar dacă este dreptul său să nu o facă). Pe de altă parte, colaborări spontane între pauze de semnat dedicații pe Aleea Artiștilor pot deveni proiecte editoriale sau măcar pot demonstra validitatea unei echipe. Sentenac a evocat o altă idee enunțată vineri, anume aceea a continuității, când povestește că a fost inspirat să facă BD citind benzile desenate comice ale lui Gotlib din Fluide Glacial.

Tot în spiritul continuității intergeneraționale s-a desfășurat și a doua parte a conferinței de duminică în care Jean-François Lécureux ne-a povestit cum jocurile sale din copilărie prin grădină și pădure l-au inspirat pe tatăl său, Roger Lécureux, să-l creeze pe Rahan. Spectatorii și-au putut aduce aminte, sau au aflat, etimologia numelui Rahan și semnificația colierului său. Jean-François ne-a mai dezvăluit că deși Rahan este un personaj masculin hipertrofiat care se luptă cu diferite animale preistorice, mulțumită caracterului educativ, umanist și ecologist al aventurilor sale, aproape jumătate din publicul său este format din cititoare.

Dar Comic Conul nu este doar un eveniment dedicat benzii desenate. În mod ideal încurajează o cultură a remixului, a dialogului creativ dintre fani și creatori. Astfel, cosplay-ul joacă un rol important în a-l diferenția de un salon de bandă desenată, încurajând fanii să întrupeze personajele lor preferate din benzi desenate, seriale, filme și jocuri video. În prima zi, nefiind organizată nicio competiție, cele mai multe costume s-au rezumat la căscuțe și coafuri neortodoxe, însă suficiente pentru a ieși într-o mare de tricouri și ghiozdane. Publicul se mai putea întâlni și cu câțiva Spider-People în costume din spandex, însă mult mai simpatice mi se par acele costume evident realizate artizanal, low-cost, dar care reușesc totuși să-și transforme purtătorul într-un supererou. Sentiment care s-a păstrat și în cadrul competițiilor unde un sketch haios, un dans bine pregătit și o atitudine încrezătoare pot produce o prestație mult mai convingătoare și memorabilă decât purtarea unui costum impecabil. Cel puțin pentru publicul amator. Desigur, puține prestații sunt mai memorabile decât un Iron Man în platoșă articulată dansând La Macarena.

Pe partea de hardware și jocuri video oferta a fost mai impunătoare decât a permis timpul și răbdarea mea. Am reușit să testez un Playstation VR și câteva tablete Wacom, să casc ochii la câteva joculețe de Nintendo Switch, precum și la diferitele producții independente realizate de studiouri românești și franțuzești cărora le-a fost dedicată o secțiune numai lor. Dar pentru a trece prin toate acestea cred că pot apărea mai multe oportunități.

Sunt sigur că se pot căuta multe la un festival de o asemenea amploare, iar în funcție de obiective așteptările să fi fost înșelate, împlinite sau chiar depășite. Personal, ce pot spera de la un Comic Con 2020 este o revenire în forță a autorilor români de bandă desenată, precum și lărgirea colaborărilor cu institutele culturale europene pentru a continua prezența unor artiști poate nu de renume internațional, dar promițători, care au lucruri frumoase de oferit publicului și experință de împărtășit cu creatorii români.

Articol de Alin Răuțoiu