Charlie Jane Anders - „Toate păsările din cer” (fragment)

Laurence construia într-adevăr un supercomputer în debaraua încuiată a camerei lui, înapoia unui zid protector de cărți și figurine de acțiune din jocuri și filme. Computerul era înjghebat din tone de piese, printre care GPU-uri de la o duzină de console de jocuri pQ, care avuseseră grafica vectorială cea mai avansată și ramificația narativă cea mai complexă din orice sisteme existente vreodată în cele trei luni cât fuseseră pe piață. El se furișase de asemenea în birourile unei companii defuncte de programare pentru jocuri și „salvase” nişte hard diskuri, câteva plăci de bază și diverse routere. Rezultatul se revărsa din rackul de tablă ondulată, cu ledurile clipind dinapoia mormanelor de prostioare. Laurence îi arătă totul Patriciei, în timp ce-i explica teoriile lui despre rețelele neurale, maparea euristică contextuală și regulile de interacțiune, și-i reaminti că promisese să nu povestească nimănui despre ceea ce vedea.

La cina cu părinții lui (paste superusturoiate), Patricia povesti foarte convingător despre cum ea și Laurence participaseră la o escaladă și văzuseră chiar o vulpe, foarte de aproape. Fusese cât pe aici să spună că vulpea mâncase din palma băiatului, dar se gândi să nu exagereze. Părinții lui Laurence fură extaziați și surprinși să audă în câți copaci se cățărase fiul lor; niciunul dintre ei nu părea să mai fi fost de mulți ani în vreo excursie, dar erau îngrijorați că Laurence își petrecea prea mult timp în fața computerului în loc să-și umple plămânii cu aer proaspăt.

— Mă bucur tare mult că Laurence are o prietenă, zise mama lui, care purta ochelari Cat Eyes și avea zulufii vopsiți într-o nuanță obscenă de roșu.

Tatăl lui Laurence, care era morocănos și chel, cu excepția unui smoc șaten, încuviință din cap și-i oferi Patriciei mai multă pâine cu usturoi. Familia locuia într-o fundătură urâtă dintr-un cartier murdar, iar toate mobilele și aparatele electrocasnice erau vechi. Prin mocheta destrămată puteai să vezi podeaua din beton.

Patricia și Laurence începură să petreacă timp laolaltă, chiar și atunci când fata nu-l acoperea pentru așa-zisele ieșiri în natură. Stătură unul lângă celălalt în autobuz într-o excursie cu clasa la Muzeul Cannery, care era dedicat în exclusivitate conservelor. Și de fiecare dată când erau împreună, Laurence îi arăta alt dispozitiv ciudat construit de el – așa cum era arma cu raze, care te făcea să adormi dacă te ațintea cu ea o jumătate de oră. O ascunse sub pupitru în clasă și o testă pe domnul Knight, profesorul de Studii Sociale, care începu să caște imediat înainte să sune clopoțelul.

Într-o zi, la ora de engleză, doamna Dodd îi ceru Patriciei să vorbească despre William Saroyan… ba nu, doar să recite William Saroyan din memorie. Ea se împletici pe drumul colțuros al cuvintelor despre insecte care trăiesc în fructe, până observă o lumină ce-i strălucea în ochi, orbind-o, însă numai în partea dreaptă. Cu ochiul stâng văzu zidul de chipuri plictisite ale colegilor care nu se distrau suficient pe seama disconfortului ei, după care sursa razei albastru-verzui amețitoare dispăru: Laurence ținea ceva în mână. Ceva care semăna cu un indicator-laser.

— Mă… doare capul, zise Patricia.

Primi aprobarea să stea jos.

Pe coridor, în timpul recreației, ea îl smulse pe Laurence de la țâșnitoare și-i ceru să-i spună ce naiba fusese aia.

— Teleprompter retinal, icni băiatul părând realmente speriat de ea. Nimeni nu fusese niciodată speriat de Patricia. Deși încă nu-i perfecționat. Dacă ar fi funcționat, ți-ar fi proiectat cuvintele direct pe suprafața ochiului.

Patricia se simți mai degrabă scandalizată, auzindu-l.

— Ah… Dar asta nu-nseamnă că trișez?

— Ba da, cum să nu, fiindcă memorarea discursurilor lui Rutherford B. Hayes te va pregăti pentru viața de adult.

Laurence dădu ochii peste cap și se îndepărtă.

Laurence nu era un ins care să stea locului și să-și plângă de milă, ci crea lucruri. Până atunci, Patricia nu mai cunoscuse pe nimeni ca el. Dar ce putea ea face cu așa-zisele ei puteri magice? Nimic! Era complet inutilă.

Traducerea: Mihai-Dan Pavelescu