Avanpremieră „Să înțelegem benzile desenate (Arta invizibilă)”

14 mai 2019
Avanpremieră „Să înțelegem benzile desenate (Arta invizibilă)”

Să înțelegem benzile desenate nu este nici prima, nici cea mai desăvârșită lucrare de critică a benzii desenate. Ar fi fost și trist ca studiul acesteia să înceapă și să se oprească în 1993. Însă față de ceea ce s-a produs înainte (manuale, monografii, istorii, cronici) se apleacă asupra limbajului invizibil al benzii desenate, asupra morfologiei și sintaxei sale, asupra felului prin care semnele se organizează pe pagină pentru a produce sens. Spre deosebire de cele care i-au urmat, mai ales după ce studiul benzii desenate s-a formalizat și academizat, lectura sa nu e doar lejeră, ba chiar plăcută și pe alocuri haioasă. Iar mai ales, față de marea majoritate a lucrărilor de critică a benzii desenate, este ea însăși o bandă desenată. Astfel, teoria este expusă și demonstrată chiar în fața ochilor cititorilor care n-au nevoie de un bagaj anterior de exemple pentru a se convinge dacă ipotezele și explicațiile lui McCloud sunt valide, ci e de ajuns să treacă prin paginile volumului pentru a vedea dacă le citesc așa cum le indică naratorul-autor sau nu. Fiecare procedeu devine propriul său exemplu. Poate de aceea cartea a fost apreciată nu doar de cititorii și autorii de bandă desenată, ci și-a găsit locul și în studiul altor medii multimodale, cum ar fi jocurile video, web-ul sau filmul.

 

Oricare cititor ce dorește să înțeleagă banda desenată ca un mediu artistic în sine ar trebui să treacă și prin Neil Cohn sau Thierry Groensteen, prin nenumăratele monografii și istorii, precum și să citească bandă desenată multă și variată. Dar puține locuri sunt mai potrivite pentru a începe decât Să înțelegem benzile desenate.

Text de Alin Răuțoiu


 
Recomandări (19) Interviuri (9) Noutăți (6) Titluri în focus (33) Evenimente (1) Școală (2) Concursuri (13)
header interviu
Interviu cu Anna Rakhmanko și Mikkel Sommer despre Vasia, bunicul tău: „Am vrut să creăm senzația că totul e transmis prin ochii unui copil” de Ema Cojocaru 08 ianuarie 2024
Vasia, bunicul tău relatează povestea adevărată a familiei Annei Rakhmanko, așa cum i-a fost istorisită de Liuba, sora bunicului ei, la vârsta de 82 d...
Mai multe
Invincibil
Pascal Jousselin — Invincibil 1: Dreptate și legume proaspete de Eduard Pandele 09 noiembrie 2023
CUM SĂ TE ÎNDRĂGOSTEȘTI DE INVINCIBIL ÎN ZECE SECUNDE? E simplu - e suficient să citești prima planșă de aici; (dacă îți plac pisicile, mergi direc...
Mai multe
Marie Curie
Frances Andreasen Østerfelt, Anja C. Andersen & Anna Błaszczyk — Marie Curie: În căutarea luminii de Eduard Pandele 30 octombrie 2023
CARTEA ÎN TREIZECI DE SECUNDE Marie Curie a fost prima femeie care a primit premiul Nobel și, până acum, singurul om de știință care a primit două...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART