Avanpremieră „Dog Man” de Dav Pilkey

11 iulie 2019

Motanul Petey are un plan să scape de Agentul Knight și câinele Greg, doi ofițeri de poliție care-i tot strică planurile. Îi atacă cu o bombă. Atacul reușește, iar creierul slab al lui Knight și corpul plăpând al lui Greg sunt grav vătămate. La spital doctorii nu reușesc să-i salveze pe cei doi, însă pot să transplanteze capului câinelui peste corpul bărbatului. Astfel ia naștere Dog Man, cel mai eficient polițist.

 

În realitate Dog Man s-a născut când cei doi autori s-au cunoscut la grădiniță, iar banda desenată continuă să păstreze acea naturalețe copilărească. Pentru comparație chiar este inclusă o versiune revizuită a unei povești realizată când George și Harold erau în clasa I. Poveste despre care aș zice că ar putea fi diferențiată de celelalte trei printr-un desen mai zgribulit, o mai slabă capacitate de a scoate fețe expresive din desenul foarte simplu și o mai precară stăpânire a ritmului comic, dar asta doar pentru că autorii au atras atenția asupra ei.

 

Pe lângă farmecul simplității tale, umorul uneori scatologic și lecțiile necesare, dar comune literaturii pentru copii (importanța lecturii, de exemplu), Dog Man iese în evidență adresând diferite anxietăți legate de locul de muncă. De exemplu relații de antagonism cu superiorii sau pericolul automatizării. Aceste conflicte nu se pot rezolva direct, căci sunt situații care trebuie gestionate dinamic.

Text de Alin Răuțoiu

 


 

 

 

 

 

 
Recomandări (19) Interviuri (9) Noutăți (6) Titluri în focus (33) Evenimente (1) Școală (2) Concursuri (13)
Concurs Ziua Cărții – Editura MiniGrafic 23 aprilie 2024
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA „Concurs Ziua Cărții – Editura MiniGrafic” 23 – 24 aprilie 2024 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL...
Mai multe
Concurs Ziua Cărții – Editura Grafic 23 aprilie 2024
REGULAMENT OFICIAL DE PARTICIPARE LA CAMPANIA „Concurs Ziua Cărții – Editura Grafic” 23 – 24 aprilie 2024 SECȚIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAM...
Mai multe
header interviu
Interviu cu Anna Rakhmanko și Mikkel Sommer despre Vasia, bunicul tău: „Am vrut să creăm senzația că totul e transmis prin ochii unui copil” de Ema Cojocaru 08 ianuarie 2024
Vasia, bunicul tău relatează povestea adevărată a familiei Annei Rakhmanko, așa cum i-a fost istorisită de Liuba, sora bunicului ei, la vârsta de 82 d...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART