„Poveste de Crăciun” - o carte despre bunătate

de Eva Curea 20 decembrie 2020
„Poveste de Crăciun” - o carte despre bunătate

Aşteptăm, în fiecare an sărbătorile de iarnă, Crăciunul şi împodobirea bradului. În jurul pomului pregătit pentru Moş Crăciun, visăm, ne punem dorinţe. Oricât de maturi am fi, ne amintim de anii copilăriei. Ornamentele vechi sau noi au povestea lor şi sunt încărcate de simboluri.  Ele sunt stropi de bucurie, dar şi de nostalgie pentru sufletele noastre.

Cu toate acestea,  nu trebuie să aşteptăm iarna ca să citim cărţi al căror subiect  este Crăciunul. Aşadar avem nevoie de o pătură veche, ascunsă în scrinul prăfuit al bunicii, pe care să o aşezăm pe iarba moale, la umbra unui copac şi să ne cufundam  în lectură.

Fotografie de Eva

 

Poveste de Crăciun de Charles Dickens ne zugrăveşte un personaj pe care, poate, îl găsim în fiecare dintre noi. Scrooge este un bătrân ticălos şi hapsân, singuratic  precum un cuc. Nici măcar vremea nu avea influenţă asupra lui, soarele nu îl încălzea, iar ploile şi ninsorile nu îl înfrigurau. Însă, mai presus de orice, URA CRĂCIUNUL.

Singurul prieten şi totodată asociat al lui Scrooge murise, însa bătrânul nu a şters de pe uşa firmei numele acestuia. Să fie oare aceasta o urmă de bunătate rămasă în adâncul sufletului său?

În noaptea de Ajun Scrooge este vizitat de fantoma fostului său partener, apoi, in zilele următoare, de înca trei spirite. Acestea îi arată lui Scrooge cum poate răscumpăra suferinţa pe care el a provocat-o celor din jurul său. Spiritul Crăciunului Trecut, Spiritul Crăciunului Prezent şi Spiritul Crăciunului Viitor îl poartă pe bătrân într-o călătorie unde, la final, acesta va înţelege că salvarea nu poate veni decât alegând să iubească viaţa, să fie mişcat de durerea altei fiinţe, de privirea prietenoasă a altei persoane, să evite astfel împietrirea sufletului.

Dacă doriţi să aflaţi cum decurg lucrurile, vă invit la lectură! Dar vă asigur de  ceva: în fiecare dintre noi există bunătate şi trebuie să o folosim ori de câte ori avem ocazia, pentru că, nu uitaţi: Faptele voastre vă sunt monumente!

 

Un articol de Eva Curea, 12 ani, colaboratoare Arthur

Recomandări (20) Interviuri (9) Noutăți (6) Titluri în focus (34) Evenimente (1) Școală (2) Concursuri (13)
header interviu
Interviu cu Anna Rakhmanko și Mikkel Sommer despre Vasia, bunicul tău: „Am vrut să creăm senzația că totul e transmis prin ochii unui copil” de Ema Cojocaru 08 ianuarie 2024
Vasia, bunicul tău relatează povestea adevărată a familiei Annei Rakhmanko, așa cum i-a fost istorisită de Liuba, sora bunicului ei, la vârsta de 82 d...
Mai multe
Invincibil
Pascal Jousselin — Invincibil 1: Dreptate și legume proaspete de Eduard Pandele 09 noiembrie 2023
CUM SĂ TE ÎNDRĂGOSTEȘTI DE INVINCIBIL ÎN ZECE SECUNDE? E simplu - e suficient să citești prima planșă de aici; (dacă îți plac pisicile, mergi direc...
Mai multe
Marie Curie
Frances Andreasen Østerfelt, Anja C. Andersen & Anna Błaszczyk — Marie Curie: În căutarea luminii de Eduard Pandele 30 octombrie 2023
CARTEA ÎN TREIZECI DE SECUNDE Marie Curie a fost prima femeie care a primit premiul Nobel și, până acum, singurul om de știință care a primit două...
Mai multe
Logo
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART