Max și Minicavalerii
Pentru una ca mine, care-am copilărit cu joaca de-a cavalerii și muschetarii, Max și minicavalerii m-a făcut curioasă direct din titlu. Dar nimic nu m-a pregătit pe bune pentru ce aveam să găsesc după el.
Iaca ce ni s-a întâmplat nouă.
Citesc cu voce tare pentru fii-miu de șase ani și jumătate, R. Cu intonație, nu oricum. Și cu întreruperi, normal, pentru că ne oprim la desenele de pe fiecare pagină. E un amestec tare fain de proză cu grafică, iar asta-l face și consistent, dar și ușor de parcurs.
Ei, primul lucru pe care trebuie să-l știți este că asta e o carte care-ți ia vorbele din gură. Îți anticipează întrebările, practic. Nu doar o dată ni s-a întâmplat!
Uite, chiar începutul: „O să vă spun un secret: e cam aiurea să fii trubadur.”
Ne uităm la desen, dau pagina și mă întrerupe R: ”ce e aia trubadur?” Îi explic eu cum mă pricep mai bine și revin la lectură: „Știți ce sunt trubadurii, nu-i așa? Sunt un fel de artiști călători.”
