„Îndrăznește să dezamăgești. O copilărie în Turcia” de Özge Samanci

21 ianuarie 2020

Întotdeauna am considerat că, în marea lor majoritate, cărțile pentru copii sunt compromise încă de la început, chiar și numai pentru faptul că sunt scrise de maturi. Viața corupe copilul din noi, iremediabil, iar suspiciunea că acele cărți care sunt destinate copiilor nu sunt decât niște instrumente de educare și manipulare a copilului, de pregătire a acestuia pentru maturitate, și nicidecum de delectare sau de înțelegere a acestuia, m-a bântuit încă din copilărie, de când am început să le tratez cu neîncredere, pentru că mă simțeam înșelată. Singurele cărți pentru copii pe care le acceptam cu dragă inimă, fără să-mi dau seama de ce, erau amintirile din copilărie. Poate pentru că, scriind la persoana întâi atunci când te copleșesc amintirile, oricât de mulți ani ai avea, nu poți rezista emoțiilor trăite cândva și redevii copil. Doar atunci poți fi un copil autentic; matur, dar copil. Doar în amintirile din copilărie eroii nu sunt niște personaje imaginare, pentru care copilăria este doar jucării și povești, ci niște omuleți care împart aceeași realitate cu maturii, doar că o văd diferit.

 

Citește recenzia aici.

Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART