CÂND DIVINITATEA ÎȘI BAGĂ COADA ÎN VIEȚILE MURITORILOR: „STIGMATA”

de Anca Elena Zaharia acum 3 ani

Un roman grafic tare interesant cu care mi-am ocupat timpul liber din ultima vreme (bine, recunosc, o oră dintr-o noapte bântuită de insomnie) este Stigmata (Editura Art), cu ilustrațiile aparținând lui Lorenzo Mattotti și textul lui Claudio Piersanti, doi italieni talentați și renumiți în domeniu.

Pe mine m-a revoltat destul de mult și cred că dacă aș fi citit-o cu gânduri mai apropiate de divinitate, pașnice adică, aș fi tras alte concluzii. Așa însă, tot ce a făcut romanul Stigmata a fost să-mi alimenteze o ură (justificată, trebuie să mă credeți) față de religie și sacul opac pe care aceasta îl trage pe capul fiecărui adept dispus să-și încredințeze viața, moartea și speranțele în mâinile cuiva care locuiește, se zice, în norii pufoși de deasupra noastră. Și care ne face bine, teoretic, după ce ne face mult rău. Că întâi trebuie să se asigure că avem o existență maronie, abia apoi urmând să se decidă dacă, după ce murim, ne lasă-n lacurile lui din Rai, cele cu lapte și miere.

Personajul principal din Stigmata este un bărbat cu o existență banală – sărăcie, tristețe și tot „tacâmul” de nefericiri -, așa cum sunt mulți alții pe lumea asta. Dar drama începe abia după ce acesta se trezește cu „semnele divinității” pe mâini, niște răni în palme – așa cum se spune că a avut Iisus în urma crucificării.

Citește în continuare aici.

Vă recomandăm şi