Aici de Richard McGuire

de Răzvan Zamfirescu acum 1 an

Aici este o capodoperă! Este prima bandă desenată pur senzorială pe care am citit-o vreodată!

 

Cartea lui McGuire propune o călătorie în timp fără să te miști din loc. O cameră, un colț de cameră. În dreapta se zărește o fereastră, în stânga un șemineu uriaș. Dai pagina și te trezești cu milioane de ani în urmă, cu sute de ani în urmă, în prezent, în viitor… Decorul se schimbă radical, dar tu ești tot acolo. Rămâi cumva în același spațiu închis însă în același timp ești peste tot. În vremea dinozaurilor, cu mult înaintea lor, pe vremea când triburi de indieni își făceau veacul prin pădurile care vor fi defrișate în viitor și unde camera în care te afli se va construi, în fața unei case de coloniști pe care o vezi de la fereastra care încă nu s-a construit. Stai pe canapeaua unde o familie spune bancuri, unde mai multe familii de-a lungul anilor își vor legăna pruncii nou-născuți. Se schimbă tapetul, se schimbă culoare camerei, se schimbă cerul, natura, oameni vin și pleacă, amintirea lor rămâne parte din camera care a fost sau care va fi, iar tu, voyeur vinovat îi petreci cu un ochi demiurgic.

 

Manifest artistic? Poate. Cumva McGuire reușește să incapsuleze timpul și spațiul. O mică fiolă de eternitate. Volumul nu începe și nu se termină. McGuire ia doar câteva moment și le oferă cititorului cu dărnicia artistului care creează pentru a ferici, impresiona și sensibiliza privitorul.

 

Așa cum spuneam mai sus, cartea lui McGuire este pur senzorială. Imaginația și talentul autorului ating și se joacă cu strunele cele mai sensibile ale sufletului privitorului, lăsându-l pe acesta să întregească armonia care reiese din imaginile pe care le vede în fața ochilor. Spectacolul perfect la care spectatorul nu are cum să rămână indiferent și care participă cu toată ființa. Fiind direct implicat, acesta se lansează în jocul propus de artist dezvoltând povestea aproape de unul singur, primind doar mici impulsuri.

 

Citește în continuare Aici.

Vă recomandăm şi