Visul ilustrat de Mircea Pop pe care-l împărtășim astăzi ne-a fost trimis de Tania Maria Badea. Citește descrierea pe care am primit-o mai jos:

Era o seară obişnuită de vineri ştiind că mă pot pune în pat relaxându-mă cu adevărat după o săptămână grea. Se apropia de ora zece când m-am uitat ultima dată la ceas, iar mai apoi am adormit. Am simţit un val de căldură, am deschis ochii şi eram pe o pajişte înflorită plină cu tot felul de animăluţe nemaivăzute. Am zărit doi iepuraşi cu urechi de vulpe şi coadă de şoarece care se jucau împreună, multe zâne micuţe plimbându-se din floare în floare, în depărtare era o turmă mare de cai de diferite culori fiecare având ceva deosebit. Unul avea de la jumătatea corpului piele de şarpe, altul coama în culorile curcubeului, dar cel care m-a impresionat cel mai tare era alb si avea aripi mari de culoarea albastru sidefat cu tente de violet pe margini. M-am tot uitat în jur admirând peisajul şi nu îmi venea să cred că poate exista aşa ceva. Din spatele meu se auzeau venind nişte paşi, iar când m-am întors am văzut-o pe bunica mea care murise acum un an, cu ochii de un albastru marin, părul alb grizonat şi cu zâmbetul larg nelipsit de pe faţa ei. Am exclamat tare „Bunico!” sărindu-i în braţe, ea răspunzându-mi „Iubita lui buni...”. Nu am reuşit să îmi reţin lacrimile, iar bunica mă strângea tare în braţe, dar deodată totul se făcu negru... Când am deschis ochii, mi-am văzut dulapul cu poze şi pluşuri şi peretele încărcat cu rafturi cu cărţi şi mi-am dat seama că tot ce s-a întâmplat a fost doar un vis, nimic mai mult. Am stat tăcută pentru căteva secunde simţind apoi cum se preling pe faţă lacrimi reci neîncetate.

Ilustrație de Mircea Pop