Visul 17: Plante carnivore
Un nou vis ilustrat de Mircea Pop, ce ne-a fost trimis de Alexandra Valentina. Iată descrierea pe care am primit-o:
Așa că iată-mă din nou la școală, în vis, singură într-o clasă goală, într-o bancă de două persoane, scrijelită de generațiile anterioare cu desene strâmbe, inițiale și inimioare adunate în ecuații de dragoste. Aveam un A+D=inimioară și un A+I=Love. Iar mintea mea încerca din răsputeri să-și dea seama cine e A, pe cine iubește de fapt sau dacă e vorba despre același A în ambele povești.
Când mi-am ridicat ochii din bancă, am văzut că pe catedră erau o mulțime de buchete de flori, toate carnivore și frumos colorate. În jurul lor roiau muște, iar dintr-una din flori se lungea o limbă spre ele, gata să le înhațe, ceea ce și reușea cu mare precizie.
Cât mă holbam eu la flori, de undeva din spatele meu a intrat învățătoarea. N-am îndrăznit să întorc capul, dar aveau tocurile ei un ecou care, după ce că eram deja speriată, m-a îngrozit și mai tare.
Când a ajuns în față, la catedră, mi s-a confirmat că nu era o priveliște pe care să-mi doresc să o văd. Avea piele albastră, o gură de pește, multe bube mari pe față, ochelari rotunzi cu rame groase și duhnea atât de tare a hoit că se și vedeau aburi puturoși ieșindu-i din cap.
Mi-a trântit un borcan în care se afla un greier negru și mi-a zis:
-Recită poezia!
Știam poezia. O repetasem toată vara, zi de zi, dar atunci când a trebuit să o spun, am uitat-o cu desăvârșire.
Văzând că nu scot niciun cuvânt pe gură, a desfăcut capacul borcanului, a luat de acolo insecta și mi-a plimbat-o prin fața ochilor.
– Dacă nu spui poezia, dispare.
Am încercat. Chiar am încercat, dar nu puteam. Mă uitam la ceasul din spatele ei și se topea cu fiecare secundă mai mult, lăsând o dâră albă pe perete.
Învățătoarea s-a apropiat de flori cu bietul greier între degete. Toate florile și-au scos limbile afară, gată să sară pe el, iar eu tot nu reușeam să spun poezia.
Am început totuși cu titlul.
– „Balada unui greier mic”...
– Prea târziu.
Înainte să continui, învățătoarea urâtă și-a vârât greierul în gură, mestecându-l cu poftă.
Mi-am amintit poezia imediat după asta. Dar presupun că era așa cum spusese ea. Prea târziu.