Recenzie „Îndrăznește să dezamăgești. O copilărie în Turcia” de Özge Samancı

Îndrăznește să dezamăgești de Özge Samancı este un roman grafic autobiografic în care autoarea își povestește tinerețea și drumul spre maturizare, și totodată radiografiază și istoria recentă a Turciei, punctând evoluția ei înspre iliberalism. 

În primă fază acest roman grafic poate părea un soi de Persepolis mutat ceva la vest. În această cheie s-a făcut receptarea sa în presa nord-americană ale cărei cronici de întâmpinare bat moneda pe capacitatea benzii de a prezenta o cultură diferită, definită printr-un islamism conservator care se manifestă într-un aparat de stat militarizat și violent. Reacția e naturală, în mare. Mulțumită caracterului autobiografic învățăm despre Iran, respectiv Turcia odată cu Marjane, respectiv Özge. Ambele personaje-autor cresc în familii destul de progresiste cu rubedenii comuniste, au dificultăți în sistemul de învățământ, pleacă destul de devreme din sânul familiei la un internat, iar mai apoi suferă nereușind să se acomodeze în societatea conservatoare. Sunt totuși niște diferențe care o fac să fie mai mult decât o recapitulare și reiterare a unor locuri comune.

În primul rând Turcia nu e Iran, iar povestea lui Özge se desfășoară într-o țară, cel puțin oficial, seculară. Ca atare Özge se confruntă cu intoleranța religioasă abia după ce iese din matca părintească. Deoarece nu este politică oficială de stat, impunerea cutumelor religioase se realizează cu oarece subtilitate și se sprijină pe diferite atitudini paternaliste și sexiste. Conflagrațiile în care e implicat statul și care alimentează autoritarianismul sunt interne: lovituri de stat militare și lupta regimului de a nu recunoaște independența populației kurde (lucru subliniat ironic aproape de începutul volumului când copiilor li se spune la școală că indiferent de etnie sunt cu toții turci). Poziția socială a lui Özge e diferită de a lui Marjane. Provenind dintr-o familie de profesori cu doi copii nu trăiește neapărat în sărăcie, dar eforturile pe care părinții le fac pentru a le asigura copiilor un trai confortabil sunt vizibile și dezvoltă relații tensionate. De aceea, dacă Persepolis stă sub spectrul căutării de sine și al rebeliunii față de o societate conservatoare, Îndrăznește să dezamăgești arată cum până și posibilitatea revoltei dispare în lipsa unui oarecare confort financiar și sprijin familial.

Publicul românesc se poate regăsi în mai multe aspecte din carte. De la austeritatea anilor ‘80 (de această dată produsă de un regim de dreapta) și cenzura ideilor politice care nu convin guvernului (comuniste și ținând de naționalismul kurd în cazul acesta), până la singurul canal de televiziune suplimentat de transmisiuni prinse de la vecini (aici greci) și toceala continuă la materii anoste, când o carieră în medicină sau inginerie pare singurul mod nu doar de afirmare socială, ci chiar de supraviețuire. Deși descriindu-le astfel poate părea apăsător, romanul grafic evită mizerabilismul prezentând aceste întâmplări prin diferite anecdote mai degrabă comice.

Al doilea mod prin care Îndrăznește să dezamăgești se remarcă este maniera grafică în care e realizată. Departe de aspectul de litografie din Persepolis, cartea lui Özge Samancı este extraordinar de jucăușă, cedând abordarea tradițională de bandă desenată cu pagini organizate pe grile și tranziții între casete pentru una diagramatică, abundentă în colaje din diferite medii, cu note explicative. Toate aceste tehnici au fost exersate în jurnalul său online, Ordinary Things, ținut încă din 2006. Ca puncte de referință aș descrie-o fie ca o versiune mai sofisticată a ce s-ar putea găsi în seria Jurnalul unui puști, fie ca o formă mai aerisită și primitoare pentru un public larg, dar mai puțin expresivă și proteică față de ce face Sorina Vazelina.

Îndrăznește să dezamăgești nu doar că demonstrează în continuare potențialul benzii desenate de a aborda cu umor și candoare subiecte dificile, dar ne arată și că mijloacele prin care se poate face asta nu au fost încă epuizate, mai ales dacă autorii și publicul rămân deschiși la influențe din medii noi.