La Editura Grafic a apărut în 2022 banda desenată Păsări Aprinse, a cărei copertă atrage imediat atenția prin nuanțele de roz prăfuit & albastru ceruleum și personajele înaripate fabuloase. Nu prea știi la ce să te aștepți când deschizi cartea și începi să citești. Povestea pare simplă la o primă lectură, dar se dovedește plină de simbolistică și indicii presărate de-a lungul paginilor, pe care e posibil să le treci cu vederea. Am dorit să aflăm mai multe despre acest volum & autorul său și i-am luat un scurt interviu ilustratorului Andrei Puică, care s-a dovedit nu doar modest, ci și foarte generos, pentru că ne-a dezvăluit o parte din înțelesurile poveștii sale.

Andrei Puică a oferit fanilor săi autografe ilustrate la târgul de carte Gaudeamus 2022.

Pentru cititorii care n-au auzit de tine, cine ești, Andrei Puică?
 
Sunt un ilustrator din Timișoara și Arad, care încă de când era mic copil a fost pasionat de benzi desenate. Mereu aveam câte o bandă desenată în lucru, dar rar se întâmpla să duc vreuna până la capăt.

Care este povestea benzii tale desenate? Din interior aflăm că a fost inspirată de piesa „Păsări Aprinse" a formației Implant pentru Refuz, care te-a sprijinit și pentru strângerea de fonduri. 
 
Cei din Implant pentru Refuz își doreau un videoclip animat pentru piesa lor „Păsări Aprinse” și m-au întrebat dacă aș putea să îi ajut. Eu le-am propus o bandă desenată inspirată după piesa lor, pe care să o poată transforma ulterior într-o animație. Au acceptat, iar în anul 2015, IPR împreună cu alți prieteni au organizat un concert cu scopul de a sprijini această bandă desenată, în cadrul evenimentului cultural Typopassage Timișoara. 

Păsări Aprinse a fost realizată între anii 2015-2019. Procesul de lucru a durat mai mult decât anticipasem, timp în care trăiam mereu cu sentimentul că nu lucram suficient de mult. A fost o perioadă încărcată, căci pe atunci încă mai făceam parte din Kape Illustration, împreună cu Evelyne Krall. Lucram cu ea la diverse alte proiecte de ilustrație, iar când găseam o fereastră, mă întorceam la Păsări Aprinse, unde m-a ajutat și ea cu coloratul unora dintre pagini.

Lucrând la această bandă desenată, m-am lăsat purtat atât de piesa „Păsări Aprinse”, cât și de restul discografiei formației Implant pentru Refuz. Pentru povestea benzii desenate nu m-am ghidat neapărat după versurile piesei, dar am extras câteva elemente în jurul cărora am construit: „păsări aprinse”, „spectre pierdute în oceane de ură”. De asemenea, trecerea de la o acțiune la alta este făcută în funcție de melodie. Scenele cu spectrele și Cel-Fără-de-Cușcă apar acolo unde ritmul piesei este alert, iar scenele cu pasărea captivă se suprapun peste refrenul piesei: „Nu pot, nu știu să stau stins și legat / Nu caut, nu vreau să fiu prins și negat/ Nu văd, nu rabd să tac și s-ascult/ Și sper să simt să comunic mai mult" (versuri din piesa „Păsări Aprinse” de Implant pentru Refuz).

Cum ai ales paleta cromatică? 

Sunt culorile pe care le folosesc în toate lucrările mele. Le-am descoperit și mi le-am însușit pictând de mână la diverse alte lucrări de-a lungul anilor. Îmi plac culorile șterse și nuanțele fine. Evit pe cât posibil culorile stridente și pe cele calde. Încă nu reușesc să accept culori precum galben și portocaliu în paleta mea de culori. Mi s-au părut mereu culori pretențioase, care trebuie folosite cu mare atenție.  

Ne poți vorbi un pic despre conceptul din spatele acestei benzi desenate?

Reprezintă povestea unui individ care încearcă să-și înțeleagă și să-și stăpânească lumea interioară, Corola Varicellius. Drumul protagonistului spre autocunoaștere se dovedește a fi unul lung și primejdios. Însă în album este prezentat doar un rezumat cu câteva momente cheie din parcursul acestuia:

• un moment din copilăria protagonistului, când se simțea în siguranță jucându-se la adăpostul copacului său preferat;
• momentul în care a fost prins într-un final de spectre și a fost pus să aleagă între cușcă și crater;
• efectele deciziilor protagonistului. Alegând craterul, protagonistul devine bătrânul terorizat de spectre. În schimb, dacă ar fi ales cușca, s-ar fi preschimbat în Cel-Fără-de-Cușcă, care apare în viziunile bătrânului. Cele două dimensiuni se petrec simultan și se împletesc pentru a elibera pasărea de la finalul poveștii;
• eliberarea păsării și contopirea acesteia cu orașul. Reîntregirea lumii interioare a protagonistului;
• iertarea și acceptarea lui Violanzo. 

Care a fost cea mai mare provocare a lucrului la Păsări Aprinse? 

Timpul petrecut cu Violanzo și celelalte spectre. Nu mi-a plăcut să îi desenez și mă influențau în cele mai urâte feluri, mă făceau să mă simt gol pe dinăuntru. Însă ceva s-a schimbat spre final, când mai aveam de pregătit doar scenele pentru prolog și epilog. Mă simțeam mult mai ușor și începusem să-l văd pe Violanzo cu alți ochi. Trecusem de la a-l blestema la a-l compătimi.
 

Ce mesaj ai vrut să transmiți prin povestea lui Violanzo? 

Violanzo este umbra protagonistului, care a pus stăpânire pe universul interior al acestuia. Puterea și influența lui Violanzo cresc de fiecare dată când protagonistul se îndoiește de sine. Violanzo nu trebuie învins sau negat, ci acceptat ca parte integrantă a Corolei Varicellius. Dar pentru a-l înțelege mai bine pe Violanzo, aș vrea să vorbesc puțin și despre –SU-PH-ER-AR– (acea pasăre cu aripi în formă de mâini și cu o floare în loc de cap din scena de epilog) și legătura dintre cei doi.

Violanzo și -SU-PH-ER-AR- sunt diametral opuși. Violanzo reprezintă îngustimea lumii protagonistului, iar -SU-PH-ER-AR- reprezintă nemărginirea și a fost creat pentru a răspunde nevoilor inconștiente ale lui Violanzo.

La prima vedere, pare că povestea pune mai mult accentul pe Violanzo, dar, dacă studiem atent detaliile, vom descoperi un anume simbol care se repetă de-a lungul întregului album într-un mod discret: coroana stilizată a unei flori cu opt petale, simbolul pentru Suferar. 

Găsim simbolul la: rozeta sanctuarului, căciula copilului, cușca lui Violanzo, închisoarea păsării, una dintre cuștile care înconjoară insula bătrânului, gura craterului de la pagina 40 și, bineînțeles, pe aproape fiecare pagină, în locul în care apare numărul paginii, cu mențiunea că la pagina 8 apare un Suferar complet în locul cifrei. Deci, într-un fel, putem spune că -SU-PH-ER-AR- fusese mereu cu ochii pe Violanzo, așteptând momentul potrivit ca să i se arate și să îl smulgă din ghearele unui destin tragic.

La ce lucrezi acum? Ai o idee nouă pentru o altă bandă desenată?

În prezent lucrez la Suferar, care va fi o serie de benzi desenate. Fiecare album din seria Suferar presupune aproximativ același volum de lucru ca pentru Păsări Aprinse. Asta ar însemna un nou album la fiecare trei-patru ani. Deși stilul grafic va fi mai mult sau mai puțin același ca în Păsări Aprinse, felul de a povesti va fi diferit. Spre deosebire de Păsări Aprinse, Suferar este mai direct.

La Gaudeamus, „Păsări Aprinse” a intrat pe lista celor mai bine vândute cărți pentru adulți publicate de Grupul Editorial ART. 

Cum te-ai simțit la Gaudeamus? Ai fost mulțumit de felul în care a fost receptată cartea ta?

A fost o experiență nouă și plăcută. M-am stresat puțin, pentru că desenam încet, dar am avut norocul să fiu vizitat de oameni care mă urmăreau răbdători în timp ce le desenam dedicațiile în albume. M-am întâlnit și cu alți autori de benzi desenate din România, pe care m-am bucurat să-i revăd după mult timp. Am observat că cititorii sunt încântați de ilustrații, dar mai puțin de poveste. Îmi pare rău că nu am fost suficient de clar prin text, dar sper că am reușit să explic, măcar puțin, conceptul din spatele acestui album prin răspunsurile de mai sus.

Interviu de Ema Cojocaru