Grafic+: Conclavul bufniţelor și Arkham City

21 februarie 2019

Batman: Arkham City este un joc video din 2011 în care jucătorul îl „pilotează” pe Batman într-o secțiune a orașului Gotham care a fost înțărcuită pentru a-i izola pe toți deținuții din acum distrusul Azil Arkham. Timp de 40 de ore jucătorul va sări de pe bloc pe bloc, luptându-se cu găști de infractori din ce în ce mai bine înarmați și uneori va trebui să facă pe detectivul.

 

 

Demnă de interes mi s-a părut importanța care este oferită perspectivei. Într-o lume 3D meticulos modelată și dens detaliată, ceea ce se cere cel mai mult de la jucător nu-s reflexe agere, ci să știe unde să se uite, cum și din ce punct de vedere.

 

 

Însă privind, fie că o face cu ochiul liber sau folosindu-se de diferitele gadget-uri la care are acces, acesta va găsi într-o proporție covârșitoare crimă, criminali și instrumentele de a se debarasa de ei. Batman va vedea doar pungași care-l atacă, locuri în care se poate furișa pe lângă aceștia, puncte de observație de unde să identifice mai bine găștile care se năpustesc asupra puținilor oameni nevinovați prinși în ”orașul” Arkham,  și scene ale unor altercații pe care va trebui să le investigheze căutând indicii.

 

În orice direcție se uită, Batman vede criminalitate, pe care o răpune temporar strivind-o cu pumnii. Dar se găsește mereu o altă gașcă sau un alt villain. Există însă un alt mod de a privi orașul Gotham: cel al lui Bruce Wayne.

 
 

În Conclavul bufnițelor, Bruce Wayne propune o viziune mult mai puțin fatalistă. Bruce Wayne vede un oraș din care se înalță monumente care deopotrivă inspiră și protejează, un oraș cu istorie care merită apreciată și recuperată, un oraș cu viitor care poate fi clădit prin investiții și voință politică.

 

 

Inamicii din acest volum de bandă desenată nu sunt criminalii de rând sau antagoniști ”bolnavi psihic”, ci tocmai forțele care ar putea reforma orașul, însă pervertite și ahtiate după putere. Ei nu-s reflecții ale lui Batman, ci ale lui Bruce Wayne. Și au putut să-și facă de cap fiindcă acesta a refuzat să creadă că semenii lui, elitele Gothamului, cei care pot modela orașul după propriul plac, o vor face în interes propriu și că au făcut-o încă de la întemeierea orașului.

 

Dar acum Bruce Wayne știe unde să se uite, iar de multe ori privirea îi cade chiar în propria curte.

 
Articol de Alin Răuțoiu
 
Recomandări (19) Interviuri (9) Noutăți (6) Titluri în focus (33) Evenimente (1) Școală (2) Concursuri (13)
header interviu
Interviu cu Anna Rakhmanko și Mikkel Sommer despre Vasia, bunicul tău: „Am vrut să creăm senzația că totul e transmis prin ochii unui copil” de Ema Cojocaru 08 ianuarie 2024
Vasia, bunicul tău relatează povestea adevărată a familiei Annei Rakhmanko, așa cum i-a fost istorisită de Liuba, sora bunicului ei, la vârsta de 82 d...
Mai multe
Invincibil
Pascal Jousselin — Invincibil 1: Dreptate și legume proaspete de Eduard Pandele 09 noiembrie 2023
CUM SĂ TE ÎNDRĂGOSTEȘTI DE INVINCIBIL ÎN ZECE SECUNDE? E simplu - e suficient să citești prima planșă de aici; (dacă îți plac pisicile, mergi direc...
Mai multe
Marie Curie
Frances Andreasen Østerfelt, Anja C. Andersen & Anna Błaszczyk — Marie Curie: În căutarea luminii de Eduard Pandele 30 octombrie 2023
CARTEA ÎN TREIZECI DE SECUNDE Marie Curie a fost prima femeie care a primit premiul Nobel și, până acum, singurul om de știință care a primit două...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART