Cum ieși din izolare cu Alan Moore?

15 mai 2020
Cum ieși din izolare cu Alan Moore?

Nebun? Și mai nebun? Sau anarhist? Oricum ar fi, putem sta liniștiți pentru că toată lumea va purta mască. 

 

 

Să începem cu V. Chiar și numele și-l ia după cifra celulei în care a fost încarcerat, celula cu numărul V dintr-un lagăr de concentrare. La tine ar putea fi pur și simplu numărul apartamentului în care ți-ai petrecut izolarea. Iar și mai ciudat e că situația relatată în V de la Vendetta se aseamănă puțin prea mult cu măsurile polițienești și de supraveghere cu care ne-am confruntat în ultimele două luni. Așa că dacă abia așteptai să ieși din izolare, să-ți pui masca și să dărâmi metodic și cu BANG! Guvernul, vei urma misiunea pe care o are de îndeplinit și V în romanul semnat de Moore și Lloyd. 

 

Iată ce spunea Alan Moore despre situația carcerală a lui V:am venit cu ideea ca personajul principal să fie un fel de evadat, afectat psihic de întemniţarea într-un Lagăr de Concentrare Guvernamental. Din motive personale, am hotărât să plasez lagărul la Larkhill, în Wiltshire, un loc unde există o unitate militară şi unde am avut parte de una dintre cele mai oribile drumeţii din viaţa mea.

 

 

Pentru Alan Moore supereroii sunt „amuzanti, dar și înspăimântători, pentru că oricine își pune mască și începe să bată oameni e un justițiar psihopat.” Deci atenție ce faci după ce-ți pui masca și ieși în lume.

 

Iar despre Rorschach, închis pentru o crimă înscenată, spune că „am modelat personajul Rorschach ca și cum ar fi furia de răzbunare a lui Batman în lumea reală. Și ne-am dat seama că ar fi total dement.”

 

Așa că nu întâmplător personalitatea lui Rorschach nu se alterează deloc nici în cursul detenției, nici după ce evadează și lasă în urma lui un fluviu din sângele deținuților care îi puseseră gând rău. Deși îi avertizase: „Nu eu sunt închis aici cu voi. Voi sunteți închiși aici cu mine.”    

 

 

Dar Joker? Știm deja că e nebun de legat, dar ce plan și-a pus în gând odată ieșit din celulă? Gluma ucigașă începe cu vizita lui Batman la Azilul Arkham, iar noi suntem invitați să privim o galerie carcerală care-l include pe Harvey Dent. 

 

 

Dar Jokerul cu care vrea să stea de vorbă se dovedește a fi o sosie, în timp ce adevăratul Joker e în libertate și pune la cale o zi de neuitat pentru comisarul Jim Gordon. O zi la capătul căreia speră să-l scoată din minți. Să-i arate că „o singură zi proastă e de-ajuns pentru ca omul cel mai zdravăn la cap s-o ia razna.

 

 

Nu întâmplător aceste lucrări de început ale lui Alan Moore conțin situații carcerale. După cum aflam din ce spune despre copilărie Alan Moore într-un interviu: „Mă simțeam prins într-o lume monocromă, fără oportunități. Singura ușă pe care puteam ieși din lumea aia opresivă erau mitologiile și poveștile viu colorate, cu supereroi. Aventurile unor oameni care nu aveau restricții. Oameni care puteau zbura peste acoperișuri. Oameni care erau invizibili. Au fost o cheie. O cheie care mi-a deschis căile imaginației; și, în cele din urmă, așa am depășit limitele impuse de mediul din care proveneam.”


 

Tu cum ieși din izolare? Psihopat? Ceva mai nebun? Sau doar anarhist?

 

Oricum ar fi, îți doresc o întoarcere lină printre ceilalți mascați.

de Matei

Recomandări (19) Interviuri (9) Noutăți (6) Titluri în focus (33) Evenimente (1) Școală (2) Concursuri (13)
header interviu
Interviu cu Anna Rakhmanko și Mikkel Sommer despre Vasia, bunicul tău: „Am vrut să creăm senzația că totul e transmis prin ochii unui copil” de Ema Cojocaru 08 ianuarie 2024
Vasia, bunicul tău relatează povestea adevărată a familiei Annei Rakhmanko, așa cum i-a fost istorisită de Liuba, sora bunicului ei, la vârsta de 82 d...
Mai multe
Invincibil
Pascal Jousselin — Invincibil 1: Dreptate și legume proaspete de Eduard Pandele 09 noiembrie 2023
CUM SĂ TE ÎNDRĂGOSTEȘTI DE INVINCIBIL ÎN ZECE SECUNDE? E simplu - e suficient să citești prima planșă de aici; (dacă îți plac pisicile, mergi direc...
Mai multe
Marie Curie
Frances Andreasen Østerfelt, Anja C. Andersen & Anna Błaszczyk — Marie Curie: În căutarea luminii de Eduard Pandele 30 octombrie 2023
CARTEA ÎN TREIZECI DE SECUNDE Marie Curie a fost prima femeie care a primit premiul Nobel și, până acum, singurul om de știință care a primit două...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART