Cartea în 30 de secunde

E 5 noiembrie 1997. Evey Hammond are 16 ani, o slujbă prost plătită la fabrica de muniții, și vise pentru care e dispusă să se îmbrace frumos și să se ducă acolo unde a auzit ea că fetele fac (ușor) rost de bani mulți. Doar că primul ei client e un polițist sub acoperire. Iar în această Anglie care a supraviețuit unui război nuclear cu prețul ascensiunii Norsefire, partid fascist care a uniformizat etnic, sexual și religios țara, care a eliminat libertățile cetățenești și a generalizat supravegherea populației ca hrană pentru o inteligență artificială atotputernică numită Soartă, în această Anglie distopică polițiștii fără scrupule pot face orice vor ei unei fete care visează prea mult. Dar înainte ca inevitabilul să se producă, Evey e salvată de la viol și moarte de un personaj deghizat într-un costum bizar, cu o pălărie medievală și o mască zâmbitoare și palidă, care fredonează un cântecel de grădiniță. E o numărătoare pentru copii, care măsoară clipele până când explozia pregătită de misteriosul V va distruge Parlamentul, ducând la capăt un plan iscodit în 1605…

Dar cine e V? E oare posibil ca un om să distrugă, de unul singur, guvernul și întreaga mașinărie de represiune care menține poporul sub control, apatic, supus, preocupat doar de supraviețuire? Poate un singur om să declanșeze și să ducă la bun sfârșit… o revoluție?

Citate esențiale, sau de ce Alan Moore e un scriitor eficient

„Remember, remember, the 5th of November/ Gunpowder, treason and plot./ I see no reason/ Why gunpowder treason/ Should ever be forgot.” e începutul unui cântecel de grădiniță care arată cât de eficientă poate fi propaganda oficială, din moment ce primul terorist din istorie a intrat în imaginarul colectiv. Moore n-are nevoie de mai mult  ̶  orice englez recunoaște rimele și își dă seama că V e, practic, o copie a lui Guy Fawkes, cel care a încercat să distrugă parlamentul și să-l omoare pe rege, provocând o revoluție catolică în Anglia regelui protestant James I, cel care unise Irlanda, Anglia și Scoția sub un singur stindard. Desele citate din piese și sonete arată că Moore are încredere că cititorii lui vor recunoaște cuvintele lui Shakespeare și le vor interpreta corect semnificația, făcând paralelele necesare între situațiile din Macbeth, Hamlet, Henry VIII, A douăsprezecea noapte etc. și perspectiva lui V. Moore împrumută din clasici, de la Blake și Dickens la… Rolling Stones, iar Lloyd, artistul, îl ajută umplând bibliotecile cu titluri precum Utopia, Capitalul, Mein Kampf, Don Quijote, Coliba unchiului Tom, Faust sau Istoria Imperiului Roman. Cititorii atenți pot descoperi astfel uneltele unei adevărate educații sociale și politice…

De la carte la film, sau de ce merită să citiți cartea chiar dacă ați văzut filmul

Alan Moore e faimos pentru că refuză să-și asocieze numele cu versiunile cinematografice ale operelor sale, iar filmul din 2005, cu Natalie Portman și Hugo Weaving, nu face excepție. Și totuși, e una din adaptările reușite, dacă ignorăm… esențialul. Primul capitol al benzii desenate a apărut în 1982, iar Moore a gândit povestea în jurul unui conflict ideologic, cel dintre fascism (văzut ca o consecință logică a Thatcherismului  ̶  Margaret Thatcher urma să câștige la pas alegerile anul următor, în 1983) și anarhism (văzut ca unică soluție pentru apariția unei noi ordini sociale, mai juste). Surorile Wachowski (cunoscute în special pentru seria Matrix) au eliminat complet referințele la anarhism și fascism, recurgând în schimb la conflictul dintre liberalism și neo-conservatorism, conflict mai ușor de înțeles de publicul țintă american. V, personajul lui Moore, e capabil de orice pentru a-și atinge scopurile, și are comportamente iraționale uneori (justificate prin prisma istoriei sale personale, dar și prin dorința lui Moore de a „lăsa cititorii să gândească singuri”), pe când V, personajul din film, e un romantic căruia îi pasă de victimele colaterale, iar acțiunile sale nu sunt întotdeauna coerente cu situația de ansamblu, în care esențial e să distrugi orânduirea cea crudă și nedreaptă. Una dintre schimbările în bine, însă, e evoluția lui Evey; rolul și evoluția ei sunt mai interesante în film (deși capitolul consacrat ei rămâne, după mine, punctul forte al cărții). Una peste alta, V de la Vendetta merită citită ȘI văzută, măcar ca un exercițiu interesant de adaptare cinematografică.

Alte citate esențiale, sau puterea simbolurilor

Odată cu asimilarea măștii lui Guy Fawkes de către mișcările de stradă și transformarea ei într-un simbol global al luptei împotriva opresiunii de stat, Moore și-a văzut transformată ficțiunea în realitate. De fapt, V de la Vendetta e o carte plină ochi de citate profetice, de la „Make Britain Great Again”, la „Oamenii nu ar trebui să se teamă de guvernul lor. Guvernele ar trebui să se teamă de oameni.”, „În spatele acestei măști e mai mult decât o bucată de carne. Sub această mască e o idee... iar ideile nu pot fi doborâte de gloanțe.” sau „Nu e bine să te bazezi prea mult pe majoritatea tăcută, Evey, pentru că tăcerea este un lucru fragil: un singur zgomot puternic, și s-a dus.”

Interesant e că importanța simbolurilor în coagularea voinței colective e unul din mesajele la care Moore revine din nou și din nou, spunând: „arta e, asemenea magiei, știința manipulării simbolurilor, cuvintelor și imaginilor pentru a obține schimbări la nivelul conștiinței”. Cu V de la Vendetta Moore chiar a reușit să influențeze imaginarul și conștiința colectivă.

Alte detalii

1. Am mai spus asta, dar această carte a fost desenată acum patruzeci de ani. Nu fiți prea cruzi cu David Lloyd, vă rog. The Cartoon Museum din Londra a avut o expoziție despre V de la Vendetta în 2021  ̶  găsiți aici un interviu cu Lloyd, care vorbește despre exponate și despre procesul creativ: https://www.youtube.com/watch?v=79oIx45jEoA

De altfel, pe YouTube mai puteți găsi și alte interviuri cu Lloyd.

2. Editura Grafic a publicat toate cărțile esențiale ale lui Alan Moore. Dacă ar fi să fac un top, le-aș pune în ordinea Watchmen, Din Iad, V de la Vendetta și Batman: Gluma ucigașă. Dar toate merită un loc în biblioteca voastră.

3. V și Evie nu sunt singurii anarhiști din benzile desenate; dacă vă tentează subiectul, căutați The Invisibles de Grant Morrison, Green Lantern/Green Arrow (seria scrisă de Dennis O'Neil între 1970 și 1979) sau Tank Girl de Alan Martin și Jamie Hewlett.